fragil!

Cu greu am ajuns acolo.5 ore intr`un autobuz infect de pe vremea comunistilor,oameni saraci care se agatzau de straini sa primeasca o tigara.Frigul de afara lasa in urma campii goale si Prutul prea ocupat de propria curgere.Aveam emotii,dar nici o urma de tristete sau frica.Aveam o stare de indoiala asupra propriei persoane la gandul ca nu o sa ma descurc sa`mi stapanesc trairile.

In casa totul nou,oameni trecuti de vreme si un copil care ma astepta cu sufletul la gura.Un glas usor s-a auzit de dupa usa..”ce frumoasa te-ai facut!”.Am crescut si asta va da voua putere sa traiti.Asteptati de pe un an pe altul sa ne vedeti si singurul lucru vizibil e cum inflorim,in nici un caz cum ne afecteaza anii inghesuiti in noi.

M-am asezat langa soba,nimic parca nu se schimbase de cand nu am mai fost acolo.Aceeasi caldura,aceeasi dragoste aruncata in stanga si in dreapta de fericire.

Un pahar de suc…o tigara.Un zambet si o privire plina de incredere!

“Si…la anul termini facultatea?  Dumnezeule ce mare ai crescut!  Cand te mariti?  Unde vrei sa pleci? Ce planuri ai?”Si brusc copilul din mine purta discutii serioase in care nu cu mult inainte nici nu eram inclusa.Stateam la masa ca un om mare,cu capul intre palme si oboseala zbenguindu`se prin mintea mea.As fi facut noapte alba…dar batranii nu rezista.

Copilul insa m-a tinut de vorba,ca si cand ne cunosteam toate obiceiurile,toate lucrurile care ne plac sau displac.

“Ma iubesti?”….cum sa nu iubesti un copil blond cu ochii mari si negri care te ia in brate mai calduros ca un matur?Cum sa nu iubesti pe cei care au avut grija de tine si pe care i-ai urat crezand ca te-au luat de la parinti?

Cand esti copil nu-ti dai seama,apoi realizezi ca ti-au fost mama sau tata in momentele in care parintii aveau griji si nevoi…

Uite bunico…ce mare am crescut…De data asta eu cumpar bomboanele